8 cărți despre fericire

cărți despre fericire

Mica enciclopedie Hygge. Rețeta daneză a fericirii

Cartea aceasta vorbește despre cea mai fericită țară din lume, Danemarca. Hygge este mai degrabă un concept decât o modalitate de a descrie fericirea, însă există o asociere puternică. De la timpul petrecut în compania prietenilor și până la recunoștința pentru faptul că ne trezim sănătoși în fiecare dimineață. Hygge ar putea fi, la fel de bine, chiar ingredientul secret din rețeta daneză a fericirii, după cum o sugerează și titlul.

Cartea fericirii de Nina Berberova

O carte care, spun cei care au citit-o, descrie perfect fericirea zilnică, dar și dezamăgirile și gustul amar. Dincolo de asta, este și o lectură despre revenire, vindecare și reînceperea căutării necontenite a… fericirii. Până la urmă fericirea este mai degrabă despre călătorie decât despre destinație. Recunoaștem că noi nu am citit cartea încă, mai ales pentru că nu am văzut-o în nicio librărie online. Dar ne-a făcut cu ochiul, așa că vrem să o avem în bibliotecă cât de curând.

O sută de zile de fericire de Fausto Brizzi

Cartea spune povestea lui Lucio Battistini. Un bărbat simpatic, mare iubitor de femei. Ghinionist veritabil, Lucio este alungat din casă de către propria soție. Ceea ce îl face să se schimbe radical, dar și să se bucure de viață este starea lui de sănătate care îi impune să trăiască viața pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Cele o sută de zile pe care le are la dispoziție vor fi investite în a-și recuceri soția, îngrijrea familiei, dar și un trai intens.

Fericiți cei fericiți de Yasmina Reza

Titlul ni s-a părut tare intrigant, deși știm chiar puține despre cartea asta. Dacă ar fi să ne luăm după descrieri, am spune că e o radiografie a cuplului modern, ajuns la final de drum. Un roman tulburător ce abordează cu umor și melancolie finalul unei iubiri.

Am uitat să fim fericiți de Liane Moriarty

Cum ai reacționa dacă ai pierde din memorie ultimii zece ani din viața ta? Cum ai face ca să o poți lua de la capăt, alături de copii și de soțul care nu te mai iubește, ci dimpotrivă? Sunt cele două întrebări la care Liane Moriarty ne provoacă să găsim un răspuns prin intermediul romanului Am uitat să fim fericiți. Adaugă și titlul sugestiv și vei înțelege de ce am trecut noi această carte pe reading list. Asta, dar și faptul că o iubim pe Liane Moriarty și ale ei cărți pline de mister: Secretul soțului și Marile minciuni nevinovate.

Fericirea începe azi / Fericirea mea ești tu de Jamie McGuire

O serie perfectă pentru cititoarele romantice. Povestea lui Jamie McGuire, spusă atât din perspectiva ei (în prima parte), cât și din perspectiva lui (în a doua parte) a cucerit deja mii de inimi. Deși poate părea o poveste clieșeică, credeți-ne pe cuvânt că are un farmec aparte. Iar fericirea este o metaforă foarte bună pentru a descrie momentul în care persoana iubită a intrat în viețile noastre. Și, apropo de persoane iubită, este și o poveste numai bună de citit în doi, la fel ca și selecția de aici.

Fericirea e un ac de siguranță de Răzvan Exarhu

Cartea lui Exarhu e o metaforă frumoasă pentru fericirea care se ascunde în lucrurile mici. O colecție de texte scurte și foarte scurte. De la fragmente de gânduri și până la povestiri. În Fericirea e un ac de siguranță vei găsi prilej de a zâmbi, dar și de a deveni nostalgic. Nouă ne-a plăcut pentru că am citit-o foarte repede și pentru că este genul acela de lectură despre care îți vine să vorbești cu prietenii și să le-o împrumuți, dacă tot ai adus-o în discuție.

Prea multă fericire de Alice Munroe

Tema acestei cărți nu e neapărat fericirea, cel puțin nu în felul în care este descrisă în volumele de mai sus. Însă proza scurtă a lui Alice Munroe merită descoperită. Chiar și pornind de la motivația că a fost răsplătită cu Premiul Nobel pentru Literatură. Dacă sunteți curioși de felul în care este prezentată această prea multă fericire de Alice Munroe, găsiți cartea aici.

Lasă un comentariu