5 motive pentru care ar trebui să schimbi jobul

Vine un moment în viața oricui când nu mai e fericit/ă cu actualul loc de muncă și simte că este momentul să facă un pas înainte în carieră. Deci, când e momentul să schimbi jobul?

Ceea ce faci nu îți mai aduce satisfacție profesională

În nici un caz nu vrei să ajungi să lucrezi ani într-un domeniu care nu te mai face fericit/ă. Poți încerca joburi de tranzitie, să te înscrii la un curs sau să înveți lucruri noi și să faci ceva pe lângă job. Mai târziu, ceea ce îți place se poate transforma într-un proiect personal care îți va aduce mulți bani.

Te plafonezi și simți că nu înveți nimic nou

Cel mai rău lucru este să te limitezi și să nu încerci să faci ceva nou. Nu poți trăi o viață știind că nu există o poziție pe care poți avansa. Bineînțeles, sunt și oameni care doresc să facă același lucru toată viața și sunt fericiți cu asta, dar dacă ai ajuns să citești acest articol o să presupun că jobul actual nu te mai mulțumește. Ideea principală este să cauți un job unde înveți zilnic lucruri noi și unde ai oportunități de a participa la diferite cursuri și traininguri.

Mediul de lucru este unul toxic

Dacă se cer foarte multe ore peste program, iar colegii nu sunt deloc prietenoși cu tine, nimic altceva nu mai contează și ar fi cazul să schimbi jobul și să cauți un mediu plăcut care să te facă să te simți relaxat/ă.

Salariul nu-ți mai satisface nevoile

Lucrezi la o firmă micuță, ești bun/ă pe ceea ce faci, dar firma nu își permite să te plătească mai mult. Ei bine, este timpul să cauți un job pe o poziție similară la o altă firmă care te poate plăti mai mult. În cazul acesta probabil vei primi și responsabilități suplimentare și salariul va crește.

Nu ai oportunutăți de avansare

Așa cum ziceam și mai sus, să lucrezi într-o firmă unde nu poți trece de un anumit stadiu este puțin frustrant. Nu va dura mult până când vei începe să te duci la job tot mai obosit/ă și cu cât mai puțin chef de a face ceva. Soluția este să cauți o firmă mai mare unde există posibilități de promovare.

Lasă un comentariu